Blog · Pierdere

Pierderile despre care vorbim prea puțin

Doliul nu apare doar când pierdem pe cineva. Un divorț, o relație încheiată, o versiune a ta sau un vis la care ai renunțat pot durea la fel de mult. Și merită la fel de multă blândețe.

Dina Gheorghian, din profil, privind în depărtare

Când spunem „doliu”, ne gândim aproape întotdeauna la moartea cuiva drag. Dar în lucrul cu femeile care vin la mine văd mereu altceva: multe dintre cele mai adânci dureri vin din pierderi pe care nimeni nu le numește doliu.

Și pentru că nu au un nume, nu ne dăm voie să le trăim.

Pierderi care nu primesc flori

Nu există înmormântare pentru o căsnicie care s-a terminat. Nimeni nu îți aduce mâncare când îți dai seama că nu te mai recunoști după ce ai devenit mamă. Nu primești concediu când renunți la un vis pe care l-ai purtat ani de zile.

Cu toate acestea, toate sunt pierderi reale:

  • Un divorț sau o despărțire. Nu pierzi doar un partener. Pierzi o viață pe care ți-o imaginai, un viitor plănuit în doi, uneori un cerc de prieteni sau o casă.
  • Pierderea unei versiuni a ta. După naștere, după o boală, după o schimbare de carieră. Femeia care erai înainte pare că a rămas undeva în urmă și nu știi cum să o regăsești.
  • Un vis sau o direcție. O afacere care nu a mers, un copil care nu a venit, o țară în care nu te-ai mai întors.
  • O relație care încă există, dar nu mai e ce a fost. Cu un părinte, cu o prietenă, cu un frate.

De ce ne doare și ne e rușine în același timp

Când pierderea nu e „oficială”, apare adesea o voce care spune: „Alții au probleme mai mari. Nu am dreptul să sufăr pentru asta.”

Această comparație nu micșorează durerea. O ascunde. Iar o durere ascunsă continuă să lucreze din umbră: în felul în care reacționezi, în relațiile pe care le alegi, în oboseala pe care nu ți-o explici.

Durerea nu are nevoie de permisiunea nimănui ca să fie reală. Dacă te doare, contează.

Cum îți dai voie să trăiești o pierdere „nevăzută”

Numește-o. Spune-ți clar ce ai pierdut. „Am pierdut viața pe care o plănuisem.” „Am pierdut încrederea în mine.” Numele dă formă unei dureri care altfel plutește peste tot.

Recunoaște ce a fost bun. Ca să poți lăsa ceva să plece, e nevoie să recunoști și ce ți-a dat. Nu ca să idealizezi trecutul, ci ca să nu rămâi doar cu rana.

Lasă-ți timp de tranziție. Între „ce a fost” și „ce urmează” există o perioadă în care nu mai ești cine erai și încă nu ești cine vei fi. E incomodă. E și locul în care se naște ceva nou.

Nu rămâne singură în ea. Vorbește cu cineva care poate asculta fără să te grăbească: o prietenă bună, un grup, un specialist.

Un exercițiu de scris

Ia o foaie și completează, fără să cenzurezi:

  • „Ce am pierdut este…”
  • „Ce mi-a dat acel lucru / acea relație / acea versiune a mea a fost…”
  • „Ce aș vrea să păstrez cu mine mai departe este…”
  • „Ce sunt pregătită să las să plece este…”

Nu trebuie să ai toate răspunsurile azi. Poți reveni la foaie peste o săptămână și vei vedea cât s-a mișcat.

Nu ești „prea sensibilă”

Ești un om care a pierdut ceva important. Asta e tot. În cartea mea, „De ce eu?”, am scris despre doliu în toate formele lui, tocmai pentru că am învățat că pierderile nu se ierarhizează.

Dacă treci acum printr-o astfel de perioadă și vrei să o parcurgi cu sprijin, sesiunile 1:1 sunt un spațiu sigur, confidențial, în care poți începe exact de unde ești.

Hai să vorbim

Programează preconsultul gratuit

30 de minute în care ne cunoaștem și vezi dacă rezonezi cu modul în care lucrez. Fără presiune, fără obligații.

Programează pe WhatsApp